Servicii
Coaching Individual, de grup și Workshop-uri
Ghidez mamelor active profesional în descoperirea celei mai bune versiuni a lor, clarificându-și viziunea de viitor și recunoscându-și forțele și valorile acumulate de-a lungul vieții, atât înainte, cât și după ce au devenit mame.
Cum te pot ajuta:
01.
Reglare emoțională
Emoțiile necontrolate pot aduce stres adițional într-o viață deja aglomerată. Te ajut să identifici triggerele emoționale și să dezvolți strategii de gestionare a reacțiilor, promovând o relație armonioasă cu tine însăți și cu cei din jur. În acest fel, vei putea răspunde provocărilor zilnice într-un mod mai echilibrat și conștient, îmbunătățind și modul în care gestionezi emoțiile copiilor tăi.
02.
Iubire de sine
Noi, mamele, tindem să investim în toți și în tot, însă neglijăm să investim și în noi înșine, așteptând momentul potrivit – fie că este sfârșitul unui sezon aglomerat la muncă, o etapă pe care copiii trebuie să o depășească, următoarea vacanță sau ziua noastră de naștere.
Realitatea este că întotdeauna va exista ceva care necesită atenția noastră, așadar de ce să așteptăm? Iubirea de sine înseamnă identificarea nevoilor și găsirea modalităților de a le satisface, fără vinovăție sau regrete.
03.
Exprimare liberă
Dorința de acceptare într-un grup poate adesea să conducă la inhibarea expresiei personale autentice, din teama de respingere. Această teamă poate avea un impact negativ asupra stării tale de bine. Te voi ajuta să descoperi modalități de a te exprima liber și eficient, fără grija de a fi judecată sau criticată, îmbunătățind în același timp relațiile interpersonale și creșterea încrederii în propriile tale gânduri și sentimente.
04.
Cunoaștere de sine
Auto-cunoașterea reprezintă primul pas în orice proces de transformare, implicând o conștientizare mai profundă a propriei persoane, a capacităților și a zonelor de îmbunătățire. Înțelegerea tiparelor comportamentale și a rădăcinilor convingerilor limitative este esențială pentru a renunța la auto-critică și a acționa conștient spre îndeplinirea obiectivelor, trăind o viață mai împlinită și semnificativă.
05.
Gestionarea timpului
Gestionarea timpului este probabil principala provocare pentru fiecare mamă. Căutăm mereu noi metode de organizare, instrumente de productivitate sau programe care să ne ușureze viața.
Însă a gestiona timpul eficient nu înseamnă a-l controla, ci a-l trăi în mod conștient. Este vorba despre stabilirea priorităților și găsirea motivației pentru fiecare sarcină, astfel încât să îmbunătățim echilibrul între responsabilitățile profesionale și cele personale
06.
Echilibru între viața profesională și personală
Ai simțit vreodată că, deși petreci timp cu copiii tăi, gândurile îți zboară la proiectele neterminate de la serviciu? Sau ai avut remușcări când ai lăsat copiii cu altcineva pentru a merge la muncă?
Echilibrul între viața profesională și cea personală nu înseamnă împărțirea perfect egală a orelor între cele două, ci găsirea unui echilibru personalizat conform nevoilor tale și dinamicii familiei tale. Nu există o rețetă universală, ci o formulă unică pentru fiecare dintre noi.
07.
Reziliența la stres
Stresul este modul în care corpul răspunde la amenințări fizice sau emoționale. Dezvoltarea rezilienței la stres nu înseamnă eliminarea tuturor factorilor stresanți, ci identificarea unor metode mai bune de gestionare a reacțiilor tale la stimuli stresanți și schimbarea percepției, transformând provocările în oportunități de creștere.
O bunăstare generală și o reacție atenuată la stres pot fi obținute și prin reconectarea minte-corp prin practici de mindfulness.
08.
Încredere în sine
Construirea încrederii în sine este un proces care implică dezvoltarea unei viziuni realiste asupra ta și a abilităților tale.
Este important să identifici ce funcționează cel mai bine pentru tine și să întreprinzi cu încredere acele activități care îți aduc bucurie și sens. Pentru a realiza acest lucru, este esențial să îți clarifici motivațiile – fie ele intrinseci sau extrinseci.
Servicii Principale:
01.
Coaching individual
Îți voi oferi un spațiu sigur și timp doar pentru tine, pentru introspecție și reflecție, astfel încât să poți obține o mai mare conștientizare și claritate asupra gândurilor și emoțiilor tale.
Fiecare sesiune va avea loc online (video sau audio) și va fi programată la fiecare 1 sau 2 săptămâni.
> o sesiune unică, setată la nevoie, de 90 minute: 300 RON;
> un program de 6 sesiuni a câte 50 minute: 1500 RON;
> un program de 12 sesiuni a câte 50 minute: 2400 RON.
*10% reducere pentru plata integrală în avans.
Beneficii extra:
> suport între sesiuni (Whatsap, email, telefon);
> caiet exercitii pe teme de dezvoltare personală și mindfulness;
> 10% reducere, timp de un an, pentru viitoare workshopuri, sesiuni de grup sau retreat-uri.
Programează o sesiune gratuită pentru mai multe detalii
02.
Coaching de grup
O sesiune de grup îți va oferi același spațiu sigur, cu diferența că vei porni în această aventură alături de alte persoane care au aceleași obiective sau provocări ca și tine. A avea un partener într-o călătorie este întotdeauna benefic, iar avea mai mulți este și mai bine, deoarece vei fi inspirată de alte povești și motivată de energia grupului.
Sesiunile de grup se vor desfășura fie online, fie față în față, și vor avea între 5 și 10 participanți, toți interesați de aceeași temă.
Detaliile și prețurile vor fi comunicate înainte de lansarea fiecărui program.
Programează o sesiune gratuită pentru mai multe detalii
03.
Workshop-uri corporate
Se vor aborda teme precum echilibrul dintre viața personală și cea profesională, comunicarea eficienta sau gestionarea stresului, într-un cadru interactiv.
Sesiunile pot fi personalizate conform nevoilor companiei și se pot desfășura atât online, cât și la sediul companiei.
Pentru mai multe detalii și organizarea unui workshop, vă invit să mă contactați.
Programează o sesiune gratuită pentru mai multe detalii
TESTIMONIALE
Ce spun clienții
„M-ai ajutat foarte, foarte mult, mi-ai deschis mintea și mi-ai dat curaj. Acum am planuri mari și mă voi concentra pe acest lucru în perioada următoare. Faci o treabă minunată, scoți din subconștientul nostru exact ceea ce este necesar.”
Alexandra B
„Toate discuțiile au fost revelatoare și de fiecare dată am avut un moment de „aha”. Cel mai mare beneficiu a fost că am reușit să aduc la suprafață, din subconștient, o parte din convingerile limitative pe care le aveam și sunt mândră că am început să am mai multă încredere în mine. Recomand cu căldură acest program de coaching, cred că fiecare are nevoie de suport și îndrumare în viață, iar asta face Ana Maria.”
Alexandra L.
„Cel mai mare învățământ este că, chiar dacă îți este frică de pierdere sau de a face ceva greșit, singurul mod de a face ceva bun este să încerci din nou și din nou până când îl stăpânești. Nu există alt mod de a ajunge de partea cealaltă, decât prin experiențe provocatoare care ne ajută să creștem.”
Elena B.
Am învățat că sunt capabilă de angajament în urmărirea viselor mele și că superputerea mea este de a ieși din zona de confort. A fost greu, încă este, dar lucrez constant cu mine însămi. Acum înțeleg că lucrurile care mă sperie și mă dau jos sunt doar în capul meu. A fost o călătorie mult mai interesantă decât mă așteptam. A început ca fiind despre vis și s-a terminat fiind despre puterea de a încerca.
Olimpia S
Previous
Next